Ileana C. Bucuresti
-Care a fost primul gand cand ai primit acest diagnostic?
-Cand am aflat ca am cancer era intuneric in cabinet si ma vedeam inchisa pentru totdeauna in acest intuneric, cu un medic necomunicativ, neutru si protocolar, dar detinator al cheilor vindecarii mele sau, daca nu, al disparitiei mele. Timpul fusese scurtcircuitat de emotii de necuprins. Numite sau nenumite. Acestea m-au facut sa caut alt medic, empatic si bun, sa trec prin toate avand incredere in dumnealui si echipa pe care o avea. Simbolic, diagnosticul acesta a fost norul meu radioactiv. Mi-a pulverizat timpul, viitorul, pe loc. Fara drept de apel, fara sa apuc sa mai spun macar o vorba.
- Cum era viata dumneavoastra inainte de cancerul de san?
Am descoperit ca am cancer de san la varsta de 69 de ani. Intr-o zi, in timp ce imi faceam dus, am observat ca mamelonul era retras in mod neobisnuit. Cand am ridicat sanul, am vazut ca pielea era usor stransa, ceea ce mi-a dat de gandit. Am inceput sa ma autopalpez, insa nu am simtit nimic. A doua zi m-am programat la ecografie mamara, iar suspiciunile mele au fost confirmate. Medicul mi-a spus ca am un nodul mamar, care nu este “cuminte” si se extinde spre axila si mi-a recomandat sa ma operez.
„Am descoperit ca pe langa sarcina, aveam si cancer de san”
“Am fost diagnosticata cu cancer de san. Spre norocul meu, a fost stadiul I”
Imi aduc aminte perfect. Eram in luna noiembrie, in anul 2015. Si intr-o seara, in timp ce ma autopalpam, am simtit un nodul. M-am gandit ca ar fi bine sa merg la medic sa vad despre ce este vorba, asa ca am inceput sa fac investigatiile necesare si pana la sfarsitul lunii respective, dupa o mamografie, mi s-a confirmat in proportie de 80%, faptul ca aveam cancer de san. Ziua urmatoare m-am decis sa caut un chirurg care mi-a explicat optiunile pe care le aveam si la scurt timp am fost programata sa ma operez. Am fost foarte hotarata sa lupt si sa inving boala, asa ca in mai putin de o luna deja eram operata. Cu toate acestea, eu am sperat pana in ultima clipa ca nu este vorba despre cancer. Insa, atunci cand m-am trezit din anestezie, medicii mi-au confirmat 100% ca este vorba despre cancer de san. Apoi am sperat macar sa nu fie intr-un stadiu avansat, dar, din pacate am aflat ca era deja stadiul IIIA si erau afectati cinci ganglioni limfatici.
Aveam 31 de ani cand am constatat ca am un nodul la san. Am mers imediat la medic si mi s-a spus ca am un fibroadenom mamar. Pentru a confirma diagnosticul, am mers si la un al doilea medic, fara sa-i spun ca mai fusesem in prealabil la un consult. Ambi mi-au spus acelasi diagnostic si mi-au dat cam aceleasi repere. Era un nodul benign. Recomandarea unuia dintre medici a fost sa il operez, iar a celuilalt a fost sa consult un oncolog pentru orice eventualitate. Am discutat cu al treilea medic, medicul meu ginecolog, care mi-a zis sa stau linistita ca nu e cazul sa merg la oncolog. Erau doi medici care ma linisteau si unul care imi ridicase un semn de intrebare. Am hotarat atunci din teama si din cauza faptului ca eram foarte ocupata sa aman investigatiile suplimentare si sa revin peste 6 luni la control pentru repetarea ecografiei si pentru a vedea daca s-a modificat ceva. Nu au apucat sa treaca cele 6 luni pentru ca dupa 3 luni si jumatate a inceput sa sangereze pe mamelon. Sangerarea putea fi si cauza unei patologii benigne, insa era clar semnul unei patologii asupra careia trebuia sa se intervina urgent.
Calvarul a inceput in august 2009. In timp ce imi examinam sanii, am descoperit un mic nodul la sanul drept. Mai citisem despre cancerul de san, eram cat de cat informata si mi-am dat seama ca e ceva in neregula. Am mers sa fac mamografie si acolo doctorita mi-a spus ca ceva nu este in regula. Pana atunci nu mai facusem o mamografie. Am mers la Spitalul Municipal, la Bucuresti, iar medicul de acolo mi-a spus ca imi va face o mica incizie si ca spera sa nu fie ceva grav. Din pacate, a fost grav...canceul de san era in stadiul II. M-am trezit dupa operatie la ATI si mi-am dat seama ca nu mai am un san. Eram disperata pentru ca am inteles ca sunt condamnata pentru ca am cancer de san si ca incepe o lupta grea. Primele momente au fost de disperare. Pamantul imi fugea de sub picioare, nu stiam ce ma asteapta, stiam ca va fi ceva cumplit si ma gandeam la moarte. Dupa operatie, in salon, vorbeam, dar nu eram coerenta, membrii familiei erau si ei ingroziti, nu stiau cum sa se poarte cu mine. Sunt momente foarte grele prin care treci la inceput oricat ai fi de pregatit si de informat.